Psihologia si scoala in viata de zi cu zi: Creare gratuită a unei pagini web , blog sau fotogalerie

Psihologia si scoala in viata de zi cu zi: Creare gratuită a unei pagini web , blog sau fotogalerie

Creare gratuită a unei pagini web , blog sau fotogalerie

Creare gratuită a unei pagini web , blog sau fotogalerie

DIMENSIUNILE SI LIMITELE AUTOCUNOAŞTERII PERSONALE ÎN RELAŢIA EU – ALTUL - CEILALŢI

Un act de autocunoaştere constituie dovada vie de maturizare psihică si socială . Orice act de cunoaştere se face prin raportarea directă a propriei persoane la întreaga personalitate ( EU), la microgrupul sau macrogrupul (CEILALŢI) sau la ALTUL (o terţă persoană).
Uneori, dacă nu mă cunosc eu destul de suficient, e recomandabil să cer ajutorul celorlalţi (colegi, prieteni, anturaj, familie, şcoală …) sau să cer un sfat specilizat.
În cadrul mediului educaţional, în afară de profesorii diriginti, învăţatori\institutori, conducerea şcolii, mai există o persoană abilitată , care să mă ajute sa mă autocunosc, autodescopar si să mă dezvolt personal , să-mi valorizez în sens pozitiv unele comportamente, trăsături de caracter (atitudini ), să-mi descopăr vocaţia profesională în viaţă, să relaţionez eficient interpesonal, să comunic, să stabilesc relaţii de prietenie si colaborare cu CEILALŢI, etc. – acesta fiind profesorul consilier şcolar.
Adriana Baban , Domnica Petrovai si Gabriela Lemeni , în ghidul profesorului de ,,Consiliere si orientare ’’ (editura Humanitas , Bucuresti , 2002 ), afirmă că ,, principala sarcină a consilierului este de a ajuta elevii să parcurgă etapele unui demers de conştientizare, clarificare, evaluare si actualizare a sistemului personal de valori ’’. Iar din obiectivele consilierii autoarele , în afară de dezvoltarea personală (mai sus menţionată) , mai enumeră: promovarea sănătăţii şi stării de bine, activităţi de prevenţie a comportamentelor de risc (consum de droguri , violenţa …), a conflictelor interpersonale, dificultăţilor de învaţare, a neîncrederii în sine, inadaptare sociala, şcolară, profesională etc .
Important este să am curajul să cer ajutor când am nevoie si să-i implic activ pe ceilalţi , lăsându-i să mă ajute într-un mod profesionist adecvat .
Autocunoaştere şi intercunoaştere înseamna ,, a stabili” relaţii de comunicare (verbale, nonverbale, paraverbale) şi relaţii de comunicare prin spaţiu, cu ajutorul mărimii distanţelor sociale între EU – ALTUL – CEILALŢI.
In viziunea lui Hall (teoria distanţelor sociale), în spaţiul din imediata apropiere a persoanei – spaţiul personal intim, îmi stabilesc relaţii directe, de apropiere afectivă, relaţii intime, de comunicare si comuniune intrafamilială. Următorul spaţiu proximal, spaţiul interpersonal, presupune relaţionarea cu colegii, prietenii, cadrele didactice, funcţionarii publici, medicii etc. Ultimul spaţiu, cel social (cel mai mare ca întindere), este rezultatul socializarii, culturalizarii şi interacţionarilor între toate componentele vieţii sociale, indivizi şi societate.
Primele două spaţii îmi oferă siguranţă şi încredere mai mare în mine, în CEILALŢI, în ALTUL, constituind astfel un mediu securizant în care descoperirea de sine, autocunoaşterea îmbinată cu intercunoaşterea se realizează cu o mai mare usurinţă. Tot în primul spaţiu, dezvolt si valorific în plan personal încrederea în sine, stima de sine, imaginea de sine (cele trei ipostaze ale EU-lui) . Ele apar odată cu naşterea mea, putând fi conştientizate şi dezvoltate pe parcursul vieţii (stima de sine, încrederea în sine cu valori scăzute în prima copilărie, uneori chiar şi în a doua copilărie), ca apoi prin diversificarea relaţiilor sociale şi interferarea cu celelalte două spaţii (interpersonal si social), să atingă valori diferite, în sens ascendent\descendent, în funcţie de atracţii–respingeri din partea grupului, recunoaşteri – nerecunoaşteri de valori personale, succese–eşecuri profesionale, şcolare etc.
Relaţia autoapreciere – aprecierea grupului, funcţionează în cazul EU – CEILALŢI, în direcţii bilaterale, depinzând de propriile mecanisme ale EU-lui fiecăruia.
Având încredere în sine, ca şi componentă pozitivă a caracterului (stima de sine de nivel ridicat), individul e determinat să îşi motiveze autocunoaşterea prin acţiunea directă asupra celorlalţi, autodezvăluindu-se. Pentru buna relaţionare e necesar feedbak-ul permanent, demonstrând existenţa unei relaţii vii, funcţionale, în condiţii de normalitate.
A avea imagine de sine înseamnă să te caracterizeze: încrederea în sine, independenţa în decizie şi acţiune, exemplul personal, autoexigenţa, autocunoaştere, ascultarea sfaturilor şi recomandărilor în dezvoltarea de sine.
Imaginea de sine este în strânsă legătură cu încrederea în sine. Stima de sine scăzută conduce la apariţia unor probleme emoţionale (anxietate şi depresie), submotivare, apariţia unor probleme de comportament (agresivitate, instabilitate psihomotorie), scăderea performantelor şcolare şi a randamentului, dezvoltarea unor imagini corporale negative (supra sau subdimensionate), tulburări alimentare (anorexie, bulimie) şi tulburări de dinamică sexuală.
Pentru a mă autodescoperi –corecta/ameliora–dezvolta în plan personal, mă vor ajuta grupul, oamenii de lângă mine în interacţionările cu ei în plan educaţional , psihologic, spiritual, socio-cultural, fizic .
Numărul de atracţii, cât şi de respingeri în cadrul unui grup, al unei organizaţii, au la bază relaţii afectiv–simpatetice ce determină individul de a-şi raporta EU-ul personal la EU-ul colectiv, de a stabili relaţii solide sau fragile sau de a nu dezvolta nici o relaţie. Lipsa relaţiilor interumane are ca efect înstrăinarea de CEILALŢI, izolarea socio-afectivă, negând astfel existenţa omului ca fiinţă funciarmente socială. Cu cât numărul respingerilor este mai mare decât numărul atracţiilor interpersonale, sunt determinat(ă) să mă autoevaluez, modificându-mi atitudinea şi comportamentul faţă de CEILALŢI, încercând să nu mă autoizolez de lume, cerând un ajutor profesionist pentru a nu călca pe ,,tărâmul unui mare neânţeles” şi de a nu deveni negativist/ă şi un/o neânţeles/neânţeleasă.
După Ion Radu în „ Psihologie socială ’’ (editura Exe SRL, Cluj Napoca, 1994 ), prima sursă de autocunoaştere este ,, dinamica succeselor şi eşecurilor proprii ’’. Reuşitele şi insuccesele sunt poziţionate pe o scală de valori, ordonată numeric.Un succes în plan personal ridică nivelul autoaprecierii, în timp ce eşecurile îl coboară. Pe termen lung, corelaţia celor două, succese-insuccese sau eşecuri, duce la stabilizarea imaginii de sine, rezultată în urma comparării tale cu un ALTUL, cu CEILALŢI, cu imaginea ALTUIA, cu imaginea CELORLALŢI.
Intercunoaşterea personală se realizează cu succes în grupul mic, (de exemplu membrii unei familii, prieteni apropiaţi, rude), acesta având o caracteristică importantă, nemijlocită, de a pune faţă în faţă membrii săi. Cu cât grupul (CEILALŢI) este mai mare, cu atât interacţiunile sunt mai mici, coeziunea mai mică între unii membrii sau chiar nu există, neajungând sa comunici şi să relaţionezi cu toţi membrii grupului (de exemplu în şcoală, o instituţie, fabrică, deci o organizaţie mare). Aşa se explică şi comunicarea prin spaţiu (din teoria lui Hall, reamintită în aceasta lucrare) dacă e eficientă sau nu, ţinând cont nu numai de distanţele sociale existente între oameni, de atracţii sau respingeri interumane, de realizări sau eşecuri dar şi de numărul şi mărimea unei organizaţii.
Cu cât există o rată a coeziunii grupului mai mare, cu atât avem de-a face cu o autocunoaştere si intercunoaştere personală mai bună, obiectivă, o cunoaştere de sine în care funcţii edificatoare importante o au: limbajul , acţiunea , proiecţia şi identificarea, succesul şi
insuccesul personal, feedback-ul relaţional .
Competiţia şi cooperarea între membrii grupului formal (clasa de elevi) , generează succese-insuccese, reuşite-nereuşite şcolare, măsurabile prin evaluarea cantitativă (notarea elevilor de către cadrele didactice) şi calitativă (prin laude, recompense materiale, tabere, etc.) determinând o stratificare şcolară între elevi prin comparare şcolară interpersonală.
Relaţia ambivalentă ,, EU – CEILALŢI” influenţează individul în formarea motivaţiei de autocunoaştere şi îl orientează spre autoevaluare în urma unor reuşite, unor realizări obţinute după îndeplinirea unor sarcini individuale sau de grup, în cadrul mediului şcolar, mediului social.
Imaginea de sine (ceea ce ştim sau credem că ştim despre noi înşine), e comparată cu o oglindă interioară în care ne vedem sau credem că ne vedem. Din cele trei imagini tip pe care le construim despre noi – ,, imaginea cum mă văd eu pe mine ”, ,,imaginea cum sunt în realitate”şi ,,imaginea cum mă văd CEILALŢI”, cea mai sinceră şi cea mai reală este combinaţia dintre cele două imagini: ,, cum sunt în realitate dar văzut(ă) de CEILALŢI ”, cea de-a doua imagine fiind subiectivă.
Referitor şi la componentele personalităţii, nucleul ei ( EU-ul ) şi CEILALŢI cărora li se suprapun cele trei imagini de sine, au ca rezultat o înveşmântare psiho-socială a noului EU prin comuniunea cu cele şase faţete ale lui, existente în concepţia lui Mielu Zlate. În cartea sa ,,Eul şi personalitatea’’ ( apărută la editura Trei, Bucureşti, 1997), Mielu Zlate identifică cele şase faţete ale EU-lui: EU-l real (cum este), EU-l autoperceput (cum crede că este), EU-l reflectat (cum crede că îl percep ceilalţi), EU-l ideal (cum ar vrea să fie), EU-l actualizat (cum se manifestă), EU-l perceput (cum percepe eu-rile celorlalţi). Autorul acestei cărţi, asociază acestor şase faţete ale EU-lui cu alte şase faţete ale personalităţii şi anume: personalitatea reală (PR), personalitatea autoevaluată (PA), personalitatea proiectată (PP), personalitatea ideală (PI), personalitatea manifestă (PM) şi personalitatea percepută (PP).
,,Omul total’’ după Mielu Zlate, este închegarea componentelor personalităţii ca realitate psiho-socială complexă, integrală, unitară .
În orice activitate cu conţinut practico-aplicativ, ştiinţific, didactic, economic etc. conform diagramei de mai jos, există între EU-l fiecărui individ şi CEILALŢI priviţi ca micro sau macrogrupuri de indivizi organizate structural (formal şi informal sau psihologic), pe medii de viaţă (mediul familial, mediul şcolar, mediul social) – situaţii de intercunoaştere, interrelaţionare, intercomunicare, interinfluenţare reciprocă şi intercondiţionare.
Nevoia de autocunoaştere evolueză la orice vârstă şi stadiu de dezvoltare psiho-comportamentală. Începe de la vârste fragede şi se continuă de-a lungul vieţii, întotdeauna descoperind că ai aflat ceva în plus, despre tine ca om.
Dacă te cunoşti bine ca elev, însemnă că te-ai apropiat de tine suficient cu ajutorul celor din imediata vecinătate (părinţi, profesor consilier şcolar, învăţător, profesor, diriginte) şi hotărârile tale legate de viaţă sunt cele mai potrivite (şcoala , profesia, partenerul marital, prietenii …).
Ca profesor, cadru didactic, cunoaşterea înseamnă mult mai mult, însemnă descoperirea existenţei celor de lângă tine: preşcolari, şcolari, elevi şi educarea lor, înţelegerea lor, orientarea, îndrumarea lor şi empatizarea cu ei alături de părinţi şi colegii profesori.
Autocunoaşterea înseamnă să mă cunosc pe mine cu ajutorul ALTUIA, a celorlalţi şi să-i cunosc pe CEILALŢI, pe ALTUL după ce m-am cunoscut EU. În concluzie, cunoscându-te bine, deţii autocontrolul faptelor şi acţiunilor tale trăind într-o armonie şi echilibru personal.


Prof. psiholog GETA RĂDUŢĂ

ADHD - tulburare de dezvoltare comportamentală a copilului actual

ADHD – tulburare de dezvoltare comportamentală a copilului actual

ADHD sau tulburarea cu deficit de atenţie şi hiperkinezie este boala cu care copilul se naşte şi mai o dezvoltă pe parcursul copilăriei sau şcolarităţii, scoţând-o din starea de latenţă. Din studiile efectuate de către cercetătorii în domeniu, 80% dintre cazurile cu ADHD pot fi legate de factorii genetici iar restul de 20% pot fi factori declanşatori din mediului extern. Din factorii externi fac parte: mediul familial, cercul de prieteni, sursele audio-video, calculatorul, conflictele şi neînţelegerile părinţilor, crizele conjugale repetate sau expunerea în urma traumei create de separarea legală/nelegală a părinţilor, conflictele de la şcoală, mediul şcolar nonsuportiv, abandonul afectiv matern închipuit (în urma plecării mamei la lucru în altă ţară sau localitate), anotimpurile primăvara şi toamna sau chiar tranzitul lunii care sporesc agitaţia psihomotorie a copilului (după spusele mamei unui astfel de copil), tutunul şi alcoolul consumat de mamă în timpul sarcinii, stresul profesional la care este supusă mama pe perioada sarcinii.
Pentru a recunoaşte copilul cu ADHD e nevoie să ştim semnele şi simptomatologia acestei tulburări:
- copilul este tot timpul nemulţumit şi agitat, are ticuri nervoase când ceva sau cineva îl plictiseşte, nu are răbdare;
- mimica e hipermobilă, efectuează mişcări bruşte exagerate uneori, nu-şi aşteaptă rândul când se joacă şi vrea permanent să conducă jocul cu alţi copil şi eventual să şi câştige;
- consumă de 2-3 ori mai multă energie decât un copil normal (pare un izvor nesecat de energie), începe mai multe sarcini dar nu duce la bun sfârşit niciuna, unei teme alocându-i decât câteva minute;
- ,,sare” cu răspunsul înainte de a auzi toată întrebarea pusă de învăţător sau profesor;
- inteligenţa este normală, de nivel mediu la unii copiii cu ADHD sau poate fii sub acest nivel;
- trece uşor dintr-o stare în alta, e instabil psiho-motric şi nu-i poţi canaliza atenţia şi privirea decât pentru câteva minute;
- îi este distrasă atenţia de orice stimuli sonori sau vizuali oricât de slabi ar fi aceştia iar curiozitate lui caracteristică îl determină să depisteze de unde vine stimulul şi de la cine, întrerupând activitatea începută, nescăpându-i nimic din jurul său;
- are explozii de furie, dese, ieşiri neexplicate care pot genera conflicte şi comportamente violente sau agresive şi se poate accidenta involuntar;
- se plictiseşte foarte repede de un obiect şi înşiră foarte multe jucării în spaţiul de joacă;
- din neatenţia caracteristică şi conform vârstei dezvoltării fizico-psihice în activitatea de scris-citit realizează omisiuni, inversări de litere şi sunete, scris ilizibil, greşeli de calcul numeric având ca efect obţinerea de calificative proaste neconforme cu nivelul lui de inteligenţă;
- se întâlneşte mai mult la băieţi decât la fete;
- îşi face repede prieteni dar din dorinţa de dominare şi posesie generează şi alimentează noi conflicte, ducând la ruperea temporară a relaţiilor vicioase din vina lui;
- desele schimbări de la o şcoală la alta, de la o clasă la alta pot indica inadaptarea la viaţa şcolară sau neînţelegerea şi toleranţa colectivului de elevi care îl vede ca pe ,,oaia neagră a clasei” sau un copil ,,prost crescut”.
ADHD-ul poate fi întâlnit atât la copii dar şi la adulţi. În general, temperamentul întâlnit la copii sau adulţii cu ADHD este cel coleric, iar caracterul acestuia construindu-se încă de la naştere şi continuând pe parcursul vieţii ca urmare a interacţiunii acestuia cu mediul familial, cu mediul social şi cu mediul şcolar.
Colaborarea familiei copilului cu ADHD cu învăţătorul/dirigintele şi psihologul şcolar, poate îmbunătăţi integrarea şi acceptarea unui astfel de copil în cadrul colectivului de elevi, dar şi relaţiile de comunicare cu ceilalţi copii, cu celelalte cadre didactice. Din colaborarea cu psihologul şcolar atât copilul cât şi familia ar reuşi perfecţionarea şi eficientizarea relaţiilor cu cei din jur, iar prin metodele specifice consilierii psihopedagogice s-ar evidenţia sau potenţa în plan şcolar punctele tari ale copilului (calităţile lui) şi s-ar diminua din ameninţările (deficienţele şi simptomatologia specifică acestei tulburări), adică punctele slabe. Cu cât familia refuză o astfel de colaborare sau parteneriat educaţional comun în beneficiul copilului, cu atât unele comportamente negative ale copilului cu ADHD deja întărite de trecerea timpului nu s-ar corecta şi remodela. Familia mai poate cere ajutorul medicului psihiatru care prin acordarea unui suport medicamentos în urma unui consult medical al copilului ar spori eficienţa metodelor educaţionale aplicate în mediul şcolar de cadrele didactice, pentru reechilibrarea comportamentală, randament şcolar, mărirea capacităţii atenţiei, rezultate bune la învăţătură.
ADHD-ul nu se vindecă niciodată, dar depistată la timp încă din perioada preşcolară se poate ameliora pentru tot parcursul vieţii.
În concluzie, colaborarea dintre părinţi, cadrele didactice şi medici este esenţială în tratarea bolii.

Psihologia si scoala in viata de zi cu zi: Psihologia si scoala in viata de zi cu zi: TEST: Ce temperament am?

Psihologia si scoala in viata de zi cu zi: Psihologia si scoala in viata de zi cu zi: TEST - Ce temperament am?

Psihologia si scoala in viata de zi cu zi: TEST: Ce temperament am?

Psihologia si scoala in viata de zi cu zi: TEST: Ce temperament am?

TEST: Ce temperament am?

INSTRUCTIUNI:
Identificati trasaturile temperamentale individuale (fie pozitive, fie negative), notandu-le in 4 coloane conform celor 4 tipuri de temperament. Raspundeti cu sinceritate si autoevaluati-va profilul de personalitate, insumand pe fiecare coloana trasaturile personale incercuite de voi. Se acorda cate un punct fiecarei trasaturi care va caracterizeaza si va descrie cel mai bine. Acolo unde aveti PUNCTAJUL CEL MAI MARE, acel tip de temperament va corespunde.

1) TEMPERAMENT COLERIC

Oscilant intre entuziasm si deznadejde
Face risipa de energie
Are initiative indraznete
Optimist
Activ
Are vointa accentuata
Pasionalitate
Extravertit
Impulsiv
Exagereaza intr-o prietenie
Reactiv
Neastamparat
Agresiv
Excitabil
Schimbator
Impostor
Iritabilitate
Nerabdator

2) TEMPERAMENT SANGVINIC

Echilibrat
Calm
Optimist
Comunicativ
Mobilitate
Extravertit
Sociabil
Vorbaret
Saritor
Manifesta inegalitate in trairile afective
Superficiali
tate uneori
Sugestibilitate
Inconstanta
Buna dispozitie
Lider in grup
Spirit de echipa
Hazliu
Vivace, dinamism

3) TEMPERAMENT FLEGMATIC

Calm
Reactii emotive moderate
Sentimente puternice si stabile
Introvertit
Pasnic
Temperat
Echilibrat
Controlat
Stabil, statornic
Tolerant
Leaga greu prietenii
Pasiv, nepasator
Grijuliu
Stereotipii
Monotonie afectiva
Adaptabilitate
dificila, grea
Perseverenta
Rabdare

4) TEMPERAMENT MELANCOLIC

Visator, apatic
Sobru
Mobilitate redusa, lent, fara energie
Emotiv, instabil emotional
Perseverenta
Simt al datoriei
Introvertit
Rezervat
Nesociabil
Linistit
Sensibil
Dificultati de adaptare
Exigenta fata de sine
Nu risca
Rezistenta mica la efort
Temator
Rigid
Pesimist

TOTAL punctaj: 1) Temperament coleric
2) Temperament sangvinic
3) Temperament flegmatic
4) Temperament melancolic

Familie-Scoala-Educatie-Psihologie

FAMILIA ŞI ŞCOALA ÎN VIAŢA COPILULUI, ÎN VIAŢA OMULUI ŞI EVOLUŢIA EULUI

Cea mai veche instituţie de pe Pământ – Familia şi Şcoala, au în comun ca funcţie – EDUCAŢIA copiilor lor, realizabilă în ambele sensuri: dinspre familie spre şcoală şi invers. Rezultatul acestora este acela de a produce transformări, modificări şi dezvoltări ale individului în planul personalităţii, cognitiv şi psihomotric/psihosomatic. Finalitatea educaţiei ca sistem, mai constă în transmiterea cunoştinţelor dobândite în cadrul celor două instituţii de-a lungul vieţii de către un individ şi transmiterea lor în mediul social, modificând şi transformând grupuri de indivizi, însăşi societatea.
Copilul devine OM încă din prima clipă a vieţii, fiind educabil de-a lungul acesteia, educat numindu-se decât în momentul în care asupra acestuia s-a intervenit prin mijloace şi metode pedagogice fundamentate ştiinţific în formarea culturii individuale generale şi de specialitate, a studiilor aprofundate şi orientării profesionale (în cadrul şcolii) sau neştiinţific, sub aspectul pregătirii pentru viaţă, învăţării deprinderilor şi autonomiei personale, însuşirii identităţii personale, a limbajului, a numelui, a schemei corporale, învăţarea primilor paşi, cultivarea respectului faţă de sine şi faţă de ceilalţi, educaţia celor şapte ani de acasă, educaţie oferită şi la maturitate prin sfaturi, poveţe, exemple personale etc. (în familie).
Şcoala asigură pentru o perioada de câţiva ani de studiu, transformări psiho individuale cantitative şi calitative (dezvoltarea proceselor psihice, dezvoltarea deprinderilor înnăscute, dobândirea altor abilităţi, dezvoltarea fizică), materializate în succese personale şi profesionale ulterioare, valabile pentru toată viaţa. Familia vine cu dotaţia nativă, zestrea ereditară existentă în fiecare copil încă din momentul concepţiei şi educaţia oferită imediat după naştere, educaţia primara şi educaţia extensivă pe parcursul vieţii, iar şcoala (începând cu prima formă de învăţământ-grădiniţa şi inclusiv formele de învăţământ superior) - modelează, construieşte, potenţează, specializează copilului/adolescentului tot ceea ce-i oferă familia de provenienţă, familia în care s-a născut sau a crescut şi familia de apartenenţă, o nouă familie rezultată în urma căsătoriei tânărului care îşi desăvârşeşte studiile.
Familia ,,leagănul copilăriei”, este prima care influenţează şi acţionează asupra individului, apoi urmează şcoala, iar după aceasta mediul profesional şi organizaţional (locul de muncă), biserica, alte instituţii ale statului, grupurile de prieteni, mass-media, societatea, iar rezultatul final al întregului proces educaţional şi relaţional trebuie să conducă la formarea, construirea şi cristalizarea întregii personalităţi. Fiecare om devine o personalitate datorită familiei şi şcolii, îşi construieşte propriul drum în viaţă şi îi dă un sens existenţei sale pe Pământ.
Orice personalitate are ca element central, fundamental – EUL, care este individual, autonom, transformabil şi unic. Psihologul american William James identifică trei tipuri de eu cunoscut: material, social şi spiritual şi face distincţia între eul cunoscut (conţinutul eului) şi eul cunoscător (eul ca proces). Făcând o completare la aceste constructe personale, am mai adăugat şi alte tipuri de eu (ego) identificate pe anumite secvenţe şi aspecte din personalitatea în plină transformare de-a lungul timpului ca: eul cognitiv, eul temporal, eul creator.
Eul personal este un conglomerat din mai multe astfel de tipuri de eu, persistente în viaţa omului şi anume:
a) Eul material, corespunde eului corporal care semnifică auto-percepţia propriului corp în întregime, cu calităţi şi defecte. El apare odată cu conştiinţa de sine, în mica copilărie.
b) Eul cognitiv este subiectul uman gânditor, cu capacităţi mnezice dezvoltate prin educaţia oferită în familie, învăţarea şcolară, învăţare socială.
c) Eul social constă în imaginea socială pe care o oferă individul deja ajuns la maturitate celorlalţi prin auto-dezvăluire şi auto-descoperire a propriilor elemente definitorii.
d) Eul spiritual constă în propria concepţie despre lume şi viaţă, capacitatea de auto-reflecţie şi percepţia existenţei divinităţii în tot şi în toate, prin tangenţa la un cult religios, la viaţa monahală şi este caracteristic acest eu unui număr restrâns de persoane.
e) Eul temporal se identifică cu auto-biografia, conştiinţa traiectoriei liniei vieţii în timp sub influenţa factorilor externi educogeni (familie, şcoală şi societate) şi a voinţei proprii, specific vârstelor târzii, senescenţei, când omul îşi face un bilanţ asupra existenţei sale.
f) Eul creator este eu-l omului generator de valori proprii, creaţii originale, concepte personale inovatoare şi este specific adulţilor, geniilor.
Toată viaţa omul îşi poate identifica aceste tipuri de eu personal. Dacă nu ar fi educaţia oferită de cei doi actori principali – familia şi şcoala, socializarea, percepţia de sine şi compararea socială, omul nu evoluează în plan personal, multe laturi ale personalităţii sale nefiind dezvoltate semnificativ, nevalorizate suficient, nedescoperite, cu caracteristici personale latente.
Copilul intră de la începutul vieţii sale în relaţiile cu părinţii, cu fraţii, cu surorile şi rudele sale, apoi cu educatoarele şi colegii de grădiniţă, cu celelalte cadre didactice la şcoală şi colegi etc. lărgind mereu cercul, datorită diverselor şi multitudinii de contacte sociale cu diferiţi indivizi cu vârsta, nivel cultural şi statute sociale diferite. Omul ca fiinţă socială devine prin schimbările de roluri succesive şi consecutive: copil faţă de părinţi (la orice vârstă), este coleg faţă de semenii săi din mediul şcolar, mediul profesional, vecin faţă de conlocatari, elev faţă de profesori, părinte faţă de copii lui, soţ/soţie faţă de partenerul de viaţă, adult fiind poate fi şi părinte şi partener de joacă şi profesor pentru copilul sau copiii lui.
Atât familia, cât şi şcoala desăvârşeşte fiinţa umană prin contribuţiile şi eforturile sale conjugate, printr-un limbaj şi parteneriat comun activ părinte-profesor, acesta devenind eficient pentru dezvoltarea copilului atunci când părintele învaţă de la profesor dar şi profesorul învaţă de la părinte.
În final închei cu cuvintele lui Haim Ginott ,,Felul în care vorbesc părinţii şi profesorii îi arată copilului părerea lor despre el. Afirmaţiile lor influenţează încrederea şi preţuirea pe care aceasta o acordă propriei persoane. Într-o mare măsură, limbajul celor mari determină destinul acelui copil.” ( H. Ginott citat de Adele Faber, Elaine Mazlish în ,,Comunicarea eficientă cu copiii - acasă şi la şcoală”, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2002).

articol premiat in revista Prevention, numarul 20, iunie 2009

Felicitari pentru revista. Contine multe articole interesante, utile, documentate, elaborate de o echipa de specialisti.
Articolele din paginile revistei care m-au determinat sa va scriu sunt: editorialul d-nei redactor-sef Dorina Slaveanu ,,Invinge stresul cu obiceiuri sanatoase" si ,,Cum sa scapi de stres". Imi atrag foarte mult atentia articolele despre ,,stres" deoarece pot sa o numesc si defect profesional (tot ce este de specialitate ma intereseaza) si doresc sa ma autoperfectionez, informez si sa tin pasul cu tot ceea ce este nou. Managementul stresului a fost si este domeniul prioritar de studiu din viata mea profesionala dar si de studiu pentru mine, pentru viata mea. Si noi putem deveni vulnerabili la mecanismele invazive ale stresului, chiar daca cunoastem mijloace de autoaparare documentate stiintific. Fiinta umana nu are termen de valabilitate, retete de pastrare a integritatii sanatatii fizico-mentale, fiabilitate pe termen lung si scutul permanent de autoaparare la inamicului nr. 1 mondial - Stresul. Descifrarea lui implica din partea omului - informare din mass-media, consultarea specialistilor (medicilor, psihologilor, psihiatrilor), al apropiatilor dar si o autoanaliza personala.
Apreciez abordarea stresului prin repetarea unei ,,rugaciuni personalizate". Inducerea psihoterapeutica si invocarea spiritualitatii pot fi alternative de succes daca persoana umana este susceptibila si accepta. Rezultate favorabile, eficiente se obtin numai in cazul coparticiparii psihoterapeut-client si numai daca clientul vine din proprie initiativa (dorind sa invinga efectele distructive ale stresului din planul sau personal).
De aceea eu ca si specialist, incurajez parteneriatele educationale sau institutiile abilitate sa faca front comun in vederea rezolvarii sau ameliorarii unor probleme de ordin socio-psihologic si chiar a combaterii unor comportamente cu risc, a delincventei sau anomiei sociale atat in randul tinerilor cat si al adultilor.
Terapia de unul singur si o singura abordare, nu dau rezultate. Este necesara colaborarea cu specialistii (din domeniul medical, administrativ, al protectiei si asistentei sociale, al bisericii, politiei, fundatii si ONG-uri), cu factorii educationali - cu scoala, cu familia, cu cercul de prieteni ... printr-o colaborare pluridisciplinara, ergonomica.
Am aparut in lume ca fiinte unice, dar problemele de viata si sanatate le rezolvam numai impreuna!
Revista Prevention este aici pentru noi pentru a preantimpina sau rezolva multe din grijile noastre cotidiene, dandu-le un sens, facilitand constientizarea fenomenelor si proceselor psihice interioare si al actiunilor/activitatilor din spatiul social asupra organismului uman si nu in ultimul rand contribuind la combaterea maladiei secolului - STRESUL prin campaniile de informare.

psiholog scolar, prof. Georgeta Raduta

Tema propusa spre dezbatere de revista ,,The One Magazine", luna iulie-august 2009 : Rivalitatea dintre femei

Rivalitatea intre femei???? E ceva normal! Asa cum exista selectia speciilor pe cale naturala, de ce nu s-ar aplica aceiasi teorie si la femei? Nu ca ele, dragele, nu ar fi tot fiinte, dar mai sunt dotate si cu cognitie, intuitie, instincte, telepatie si alte capacitati paranormale, deprinderi inascute materne si altele dobandite in relatiile cu celelalte sau ceilalti. Nu suntem unice pe aceasta planeta ca sa fim rivale numai intre noi femeile. Traim intr-o lume a barbatiilor care pot fi si ei rivalii nostri. De ce nu? Stiu ca ma aprobati si ca acceptati ca putem fii in competitie sau rivalitate si cu barbatii (de exemplu: de ce numai barbatii se cred competenti in functii de conducere si cred femeile ca fiind sexul slab si mai putin apte pentru condus un autovehicul, manageriat sau alte functii de conducere de exemplu?) ,,Rivalitatea dintre femei si barbati - o provocare permanenta?" Dar asta poate constitui un alt subiect pentru alte numere ale revistei. Sa revin la subiectul propus. De ce tocmai cu semenele noastre suntem in diverse dispute, conflicte de interese, certuri, hartuiri psihologice, adversitate etc.? Pai suntem, ca nu pot fi toate in acesta viata - roz! S-au inventat si tonuri de gri, tocmai pentru a echilibra balanta. Nu traim intr-o lume perfecta, deoarece ar fi deja fictiune, ceva ireal. Si lumea povestilor contine tonuri de roz si tonuri de gri, alaturi de celelalte palete cromatice. Eu vad ca normale aceste ,,rivalitati", mai ales cand la serviciu esti in permanenta competitie pentru a te valoriza in fata celorlalti/celorlalte, cand unele dintre femei au un partener stabil sau sot, o familie, copii iar altele nu au (sau ceea ce si-au dorit si nu au primit de la viata), cand starea sanatatii unora este grav afectata (temporar sau pentru o perioada mai mare de timp) si a altora nu, cand nivelul material si al cunostintelor in domeniul profesional sunt in continuu progres, cand amanta isi doreste sotul alteia numai pentru ea, cand actuala sefa nu vrea sa cedeze locul alteia cu aceleasi competente in domeniu sau sa conceapa ca functia e trecatoare ... Si se poate observa cu ochiul liber (fara a fi un bun psiholog) ca cele mai hartuite psihologic, agresate fizic sau verbal, barfite sunt cele carora le merge cel mai bine in viata, nu au probleme in general, au o stabilitate financiara si familiala, sunt in pas cu moda si ultimile tendinte din cosmetica si ingrijiri corporale, au o masina personala pe care o si conduc sau nu si multe, multe altele. Fara toate acestea (binele vs. rau, obiectivism vs. subiectivism, prietene vs. dusmance, aptitudini personale vs. lipsa acestora, calitati vs. defecte) nu ar exista acel echilibru in viata fiecaruia, echilibru necesar in asigurarea homeostaziei interne (insight-ul nostru sufletesc) cu mediul extern bazat pe relationare sociala interpersonala si a unei vieti personale active, din care monotonia nici ca ar face parte vreodata. Nu toate femeile suntem la fel, pentru ca nu suntem copii xerox! Asa cum psihologia evidentiaza conceptul de baza ca ,,personalitatea" este unica si originala, iar sistemul personalitatii este un complex de insusiri psihice individuale - se confirma deci ca reprezentantii sexului feminin sau masculin sunt diferiti, inegali in dezvoltarea proceselor psihice, al activitatii umane in general. Femeile au fost , sunt si vor fi rivale atata timp cat exista si viata pe Pamant! Foarte simplu. Divergente vor fi permanent pentru ca toate femeile gandesc diferit despre acelasi subiect, aceiasi tema, acelasi lucru sau il pot face diferit fata de altele, unele pot opina diferit de altele, unele sunt extravertite si comunica liber, deschis lamurind o situatie incerta altele introvertite, inchise in ele, necomunicative si care nu vor sa impartaseasca parerea personala celorlalti, unele reusesc in viata pe sistemul ,,pile si relatii' iar altele isi castiga un statut socio-profesional prin forte proprii, unele au reactii metabolice rapide altele nu sau starea de sanatate deficitara predispune spre ingrasare sau slabire si in concluzie unele sunt grase si altele slabe (iar cele grase sau cele scheletice sunt de obicei complexate) si sirul exemplelor legate de cauzele rivalitatii intre femei poate continua. Altele norocoase pot avea ceea ce altele nici nu au putut obtine vreodata! Asta-i viata adevarata, bazata pe coexistenta cu rivalitatea sau lipsa ei, cu tot ce e bine sau e rau, cu tot ce e frumos sau urat! Si competitia, ,,sora" cu rivalitatea nu poate duce intre femeile din ziua de azi decat la acea selectie de care vorbeam la inceput, selectie care poate confirma de-a lungul timpului valoarea si nonvaloarea, maiestria si capacitatile intr-un domeniu sau lipsa acesteia/acestora dar si imaginile sociale reale ale acestor femei reflectate si generate de colectivul de colegi sau cercul de prieteni, anturajul, familiile fiecareia. Rivalitatea creaza starea de normalitate! Dar sa nu devenim vesnic puse pe sustinerea rivalitatii intre femei, pentru ca am risca sa devenim solitare pentru mult timp! Trebuie doar sa acceptam ca si rivalitatea alaturi de criza financiara, criza politica si criza de timp din perioada actuala ne urmaresc ca o singura umbra, indeaproape.

Reflecţii personale

1) Comunicarea cu sine, premisă a comunicării interpersonale

Maxima: ,,Gândește pozitiv!”
Gândind pozitiv, relațiile cu ceilalți vor fi bune, pozitive, bazate pe înțelegere. Gândirea pozitivă imprimă un moral ridicat și manifestă optimism privitor la acțiunile întreprinse, încredere în acțiunile proprii. Gândirea pozitivă devine astfel o sursă puternică de energie internă.
Gândirea negativă destructurează relațiile interpersonale, determină consolidarea unor comportamente negative, antisociale.

2) Cuvintele care produc un acord imediat în comunicare

Cuvintele cheie din discursul oamenilor politici de la televizor sesizate de mine sunt:
,,implementare”, ,,criză financiară”, economie globală”, ,,state grav afectate de gazul rusesc”, ,,concedieri masive”, ,,leul costeliv”, ,,criza mondială”, ,,noua criză”, ,,recesiune economică”, ,,decizie la nivelul guvernului”, ,,utilizarea alternativă de energii regenerabile”.

3) Utilizarea canalului senzorial eficient în comunicarea educationala

În studiul psihologiei şi a fenomenelor psihice percepţia e încadrată ca proces psihic cognitiv senzorial complex şi definită ca imagine primară ce conţine totalitatea informaţiilor despre însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor în condiţiile acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor.
Percepţia se poate face prin diferite modalităţi (vizuale, auditive etc.) şi canale senzoriale. Stimul poate fi şi el: auditiv, vizual, kinestezic, proprioceptiv, de durere etc. De aceea, percepţia se realizează ,,aici şi acum”.
Am gândit ca exemplu pentru această aplicaţie – o lecţie/activitate de predare-învăţare la grădiniţă (grupa pregătitoare) ,,Mărul” (crearea a două situaţii ipotetice, experimentale).
Situaţia 1- Învăţare de tip vizual: predarea noţiunilor/cunoştinţelor noi pe baza comunicării vizuale, pe bază de imagini prin percepţie psihomotrică (materiale auxiliare: planşe-colaj, fructul ,,măr”, filmuleţ cu o livadă de meri în diferite anotimpuri filmată, mulaje din plastic, plastilină pentru modelat). Captarea atenţiei copiilor se face cu filmuleţul şi prezentarea vizuală în PPT, fără verbalizare, fără cuvinte ). Se pune accent si pe observarea fructului, observarea materialelor ajutătoare pe cale directă, panoramizarea obiectelor, demonstrativitatea şi manipularea individuală a obiectelor, a fructelor (a materialului stimul). Se insistă pe percepţia tactil-vizuală, kinestezică din timpul manipulării fructelor (copii au timp suficient să le observe şi să le manipuleze ca apoi să le modeleze din plastilină asigurând astfel retenţia şi transferul cognitiv).
Situaţia 2- Învăţare de tip auditiv: predarea cunoştinţelor din cadrul lecţiei ,,Mărul”, prin schimbarea metodei de predare anterioare. Se utilizează numai comunicarea verbală în prezentarea lecţiei prin metode ca explicaţia, descrierea, problematizarea. Transmiterea informaţiilor se mai face şi pe cale intuitivă (descrieri verbale sonore a fructului, înregistrare audio a unei poezii/ghicitori despre tema lecţiei).
Ca o analiză comparativă realizată între cele două situaţii experimentale create, se constată că receptarea, prelucrarea cognitiv-senzorială (plus retenţia cunoştinţelor asimilate) şi răspunsul elaborat de receptori (în cazul nostru copii preşcolari) se realizează în proporţii diferite, deoarece există şi diferenţe individuale influenţate de moştenirea ereditară a copiilor, dezvoltarea inegală a proceselor şi activităţilor psihice, dar nu în ultimul rând este influenţată în mod direct şi de felul transmiterii informaţiilor din cazul nostru (cele două situaţii create).
Se ştie că transmiterea şi receptarea informaţiilor se mai poate face şi prin diferite stiluri de învăţare individuale ale copiilor – stilul vizual, stilul auditiv, stilul practic (kinestezic-motric). La unii copii, prima situaţie (modalitate) de transmitere a informaţiilor are eficienţă mare şi la alţii prinde foarte bine a doua modalitate de predare a cunoştinţelor. Răspunzătoare de această delimitare în asimilarea productivă/partial productiva sau neproductivă de informaţii la copii este şi dezvoltarea diferenţiată a ariilor corticale, a cortexului care corespunde stilului propriu de asimilare a informaţiilor, a stilului propriu de învăţare ce se accentuează pe parcursul şcolarităţii. În şcoli, în perioada actuală se insistă pe predarea cunoştinţelor conform stilurilor proprii de învăţare.
Este de recomandabil să se realizeze o mixtură între cele două tipuri de învăţare şi învăţarea de tip practic, pentru asigurarea unei egalizări a şanselor în educaţie pentru toţi copii, fie ei ,,vizuali”, ,,auditivi” sau ,,motrici”.

Comunicarea comercială prin reclamă

Creativitatea in activitatea de vanzare si reclama comerciala


Creativitatea conform Dictionarului de psihologie este o dispozitie spontana de a crea si inventa care exista potential in fiecare persoana, la toate varstele.
In esenta, creativitatea este o forma de rezolvare a problemelor. Dar este una speciala deoarece implica probleme la care nu exista raspunsuri simple, probleme pentru care raspunsurile populare sau conventionale nu functioneaza. Creativitatea implica adaptabilitatea si flexibilitatea gandirii.
Calitatile actului creator dupa Mihaela Roco (Creativitate si inteligenta emotionala, 2007) consta in:
 Productivitatea – numarul mare de idei, solutii, produse realizate cu un minimum de materiale;
 Utilitatea – vizeaza rezultatele actiunii;
 Eficienta – caracterul economic al performantei, randamentul actiunii si performantele care se pot obtine prin folosirea rezultatelor activitatii creatoare;
 Valoarea – produsele trebuie sa aiba insemnatate din punct de vedere teoretic si practic, sa fie recunoscute in plan social;
 Ingeniozitate – eficacitatea metodelor de rezolvare;
 Noutatea – distanta in timp a ideilor si lucrurilor, daca sunt recente;
 Originalitatea – raritatea ideilor, solutiilor si a produselor.
Dupa Sultana Craia, actorii creatiei de publicitate implicit de reclama comerciala si vanzare sunt: redactorul (copy-writerul) sau persoana care vine cu ideea originala, noua si cel care creeaza textul reclamei, directorul artistic care are misiunea de a gasi solutii pentru vizualizarea acestor idei, producatorul TV realizeaza filmul publicitar, producatorul radio realizeaza mesajul radiofonic in cazul reclamei radiofonice, cumparatorul de arta este mediatorul intre realizator si fotografi, desenatori, regizori, figuranti si alti membri din echipa.
In activitatea de vanzare si reclama comerciala sau publicitara, pentru promovarea unui produs sau a unui serviciu, este necesar a se organiza campanii publicitare. Asigurarea unui succes al acestei campanii depinde de urmatoarele conditii:
 Realizarea unui slogan convingator si usor de retinut;
 Utilizarea mesajelor scurte, clare, bazate pe repetitie;
 Asocierea unui simbol atractiv pentru public;
 Cunoasterea mentalitatii publicului-tinta caruia se adreseaza reclama;
 Difuzarea ,,concertata” a produselor publicitare (tiparite, audio-vizuale, obiecte promotionale).
Pentru creativitatea din domeniul comercial al reclamei este nevoie ca in prezentarea de promovare a unui produs/obiect sau serviciu sa fie pus accentul pe noutate in cadrul mesajului transmis. Acesta consta in tehnici de manipulare prin comunicare verbala si nonverbala, cu utilizarea destul de frecventa a cuvantului ,,nou” sau ,,imbunatatit”, adaugandu-se faptul ca acel produs/obiect sau serviciu contine ceva in plus fata de precedentul si ca la o simpla comparare a acestor doua produse nou si vechi s-ar constata o diferenta semnificativa din punct de vedere al eficientei, calitatii sau cantitatii produsului raportate la aceleasi costuri sau preturi. Astfel produsul sau obiectul mai pot fi ,,miraculoase” si cu ,,calitati speciale, superioare” , accentul fiind pus si pe produs. Dar pentru intregirea ansamblului construit pe scheletul unei reclame publicitare de succes mai este nevoie in afara creativitatii intregii echipe de productie a mesajului publicitar de promovare si de specificarea sursei produsului sau obiectului, punctarea experientei producatorului, vechimea acestuia pe piata interna sau externa si traditia acestuia in domeniu (accentul este pus pe producator).
Dorin Popa mentiona in Comunicare si publicitate (2005, pagina 55) ca ,,se creeaza, astfel, o adevarata panoplie de ,,cuvinte vedete” sau de ,,subiecte vedete” propuse consumatorilor numai ca urmare a presupunerii unui impact mai puternic la nivelul receptiei (si deci al actiunii de achizitionare), materializat intr-o captare mai rapida si mai indelungata a atentiei.”
Mesajul utilizat in reclama produselor in afara de functia publicitara pe care o detine, mai are si o functie informativa. Textul deci poate fi si persuasiv dar si informativ. Informatia este esentiala in construirea oricarei argumentari, mai ales in publicitate – ca forma a comunicarii mixte (verbala, nonverbala si paraverbala).
Intreprinderile specializate in creearea spoturilor si clipurilor publicitare poarta denumirea de creative boutique. Aceste birouri de creatie sunt angajate asadar intr-o singura faza a procesului promotional, clientii fiind nevoiti sa apeleze, pentru completarea serviciilor, la alte organizatii specilizate cum ar fi: full-service agency (se ocupa de toate fazele procesului de publicitate – planificare, creare, producere si plasare) si media buying service (organizatii care se ocupa cu cumpararea de spatiu publicitar la radio si la TV).
Produsele care beneficiaza astazi de cea mai multa publicitate si promovare (painea, faina, zaharul etc.) au fost initial marginalizate de catre creatorii de productii publicitare. Abia odata cu revolutia industriala si cu aparitia presei populare, produsele de baza intra in atentia acestora.
Creativitatea in vanzarea si reclama comerciala mai este fructificata si in realizarea grafica, stilistica si textuala a mesajului. Mesajul transmis de textul publicitare receptorilor sai se realizeaza prin intermediul limbajului scris sau vorbit si al imaginii. Claritatea mesajului sau depinde de claritatea limbajului utilizat. ,,Exista creatie, re-creatie si in jurnalism spune Dorin Popa, dar in limitele impuse de imperativele obiectivitatii si ale exactitatii, de tiparele prin care sunt trecute textele jurnalistice, de restrictionare a implicarii afective si de adecvarea la genurile si speciile in interiorul carora opereaza.”
Conform caracteristicilor grafologice ale unui mesaj text, caracterele asociate cu aspectele vizuale al textului, strategiile de folosire a spatiului sunt la fel de importante ca si limbajul verbal si noverbal. Spatiile goale, de exemplu sunt la fel de importante. Absenta limbajului din mesaj este o modalitate sigura de atragere a atentiei. Sau utilizarea unor imagini socante in cadrul sporului publicitar sau al reclamei comerciale, determina trezirea interesului publicului tinta asupra produsului sau serviciilor promovate. Mai conteaza si stilul de abordare a textului verbal – direct sau indirect precum si pronumele folosite ,,noi”-,,voi” sau ,,eu”-,,tu”. Utilizarea pronumelui la persoana a II-a (tu sau voi) implica o largire a categoriei de adresare. Oricine va citi sau vedea spotul publicitar va simti ca ii este adresat exclusiv si va acorda o mai mare atentie produsului prezentat. De obicei, strategia utilizarii acestei persoane este sinonima cu actiunea: creatorii mesajului publicitar aleg sa spuna ,,tu” sau ,,voi” cand isi propun sa determine o actiune imediata si, in general, in legatura cu aspecte umanitare (de exemplu campanii pentru protectia copilului, pentru combaterea consumului de drog, pentru prevenirea distrugerii padurilor, pentru siguranta rutiera etc.).
Paralimbajul utilizat in transmiterea informatiilor din cadrul mesajului depinde de miscarile, gesturile si postura celui care promoveaza produsul, dar si de tonul vocii, efectele sonore, rasul, suspinul, respiratia …
Creativitatea produsului ce este supus reclamei isi atinge noutatea, originalitatea si eficienta atunci cand asupra publicului caruia i se adreseaza declanseaza niste emotii pozitive. Intelegerea tipului de emotie declansat de interactiunea cu un anumit produs sau cu un anumit serviciu este importanta deorece placerea expresiei emotionale coreleaza pozitiv cu impulsul de a cumpara. Alaturi de emotii, reclama comerciala mai poate schimba sau forma noi comportamente. Cumparatorul poate avea o anumita atitudine vis-a-vis de calitatea produsului (,,putin si bun”) sau cantitatea in raport cu pretul (multe produse la preturi mici sau la un singur pret), dar poate sa aiba si convingeri deja formate privind produsul, convingeri care-i dezvolta rezistenta fata de schimbare si de incercarea produsului.
Deoarece atitudinile sunt „predispozitiile invatate de a reactiona cu o consecventa fata de un obiect sau o clasa de obiecte intr-un mod favorabil sau nefavorabil” si se formeaza printr-un proces de invatare, ele nu pot fi observate, ci doar deduse. Ceea ce se poate observa este comportamentul consumatorului, care are la baza atitudinile formate. Formarea atitudinilor se realizeaza in timp, iar odata formate, ele sunt stabile si durabile. Este posibila schimbarea lor in timp, dar procesul este lent si relativ dificil.


BIBLIOGRAFIE:
1. Roco Mihaela – Creativitate şi inteligenta emoţionala, Editura Polirom, Iasi, 2004.
2. Şchiopu Ursula şi coord. – Dictionar de psihologie, Editura Babel, Bucuresti, 1997.
3. Goddard Angela – Limbajul publicitatii, Editura Polirom, Iasi, 2002.
4. Popa Dorin – Comunicare si publicitate, Editura Tritonic, Bucresti, 2005.
5. Craia Sultana – Teoria comunicarii, tehnici de informare si comunicare, Editura Fundatiei Romania de Maine, Universitatea Spiru Haret, Bucuresti, 2005.
6. Trevisani Daniele – Psihologia marketingului si a comunicarii, Editura Irecson, Bucuresti, 2007.

COMUNICARE ŞI CONFLICT

COMUNICARE SI CONFLICT

Comunicarea după Mihaela Minulescu este ,,factorul cheie pentru operativitate, mentinerea increderii, eficienta activitatii” . Aceasta este o definitie de natura analitic-investigativa ,,care încearca sa observe comunicarea dincolo de activitatea stricta de transmitere-receptare a unui mesaj”, aşa cum precizeaza si Ion-Ovidiu Painisoara.
Mai exista si un alt tip de definitie a comunicarii si anume cea de natura instrumentala, ce descrie comunicarea prin componentele sale, asa cum se produce aceasta.
Oamenii comunica verbal unii cu altii (fata in fata sau telefonic), prin mesaje scrise (scrisori, memo-uri sau rapoarte), nonverbal (gesturi sau mimica) sau prin intermediul unei a treia persoane (printr-un mesager). Pot aparea o serie de obstacole in incercarea unei persoane de a-si expune ideile in cuvinte in fata celorlalti.
Intr-o organizatie, comunicarea trebuie conceputa prin strategii mult mai complexe de comunicare, care sa permita o circulatie a informatiei relevante in toate directiile in ierarhia organizaţionala, informatie care să permita mereu, in timp real, luarea unor decizii la care participarea membrilor sa aiba sens pentru fiecare dintre acestia. Comunicare eficienta este opusa situatiei de conflict ce a aparut pe fondul unor neintelegeri ale receptării mesajului/mesajelor aparute pe parcursul procesului de comunicare, din cauza emitatorului care a emis gresit un mesaj, tipul de mesaj transmis sau al perturbarilor si a blocajelor comunicationale inopinate.
Mesajul este dupa cum se stie este elementul principal al comunicarii.
Chiar si in situatia unei comunicari eficiente, Ion-Ovidiu Painisoară se indoieste ca ar fi atat de eficienta pentru a nu fi lipsita total de conflicte. Asa cum stim, exista foarte multe tipuri de conflict. Exista conflicte majore, internationale sau de masa, sociale sau economice, de grup sau organizationale, interioare(intrapsihice) sau interpersonale, intergrupale.
Pot sa adaug ca aceasta remarca anterioara chiar poate fi explicitata de mine prin urmatorul aspect. Se poate ca receptorul sa fie pasiv in actul comunicarii, sa fie decat aprobator (pentru a nu supara, deranja sau asa cere eticheta sociala, rangul in diferite culturi) si pentru ca temperamentul lui flegmatic sau melancolic il orienteaza spre expectativa, asteptare, acceptare neconditionata si comportament tacit-impaciuitor poate crea o falsa perceptie de acceptare si intelegere a mesajului dar in fond sa-i creeze un conflict intrapsihic ce poate mocni si refula pe viitor asupra altor persoane, obiecte sau chiar asupra aceluiasi emitator care a fost sursa conflictului.
Dintre forme ale relatiilor cu ceilalti menţionez: egoismul, altruismul, cooperarea si conflictul. Conflictele pot fi: cognitive/sociocognitive (bazat pe contraziceri de idei si opinii), afectiv (incompatibilităti emotional-afective), perceptiv (perceptii diferite), conflictul-scop (când o persoană doreste rezultate diferite comparativ cu alta persoana/persoane) si comportamental (comportamente neacceptate de ceilalti, ale unei persoane din cadrul unui grup).
Conflictul poate avea un rol pozitiv pentru persoanele implicate in el sau un rol negativ, degenerand in dispute interpersonale, destructurarea unor relatii sociale, familiale sau profesionale. Rolul pozitiv se reflectă prin reconsiderarea pozitiei celor doi subiecti ai comunicarii sau dintre unul si mai multi subiecti, reformularea mesajelor, imbunatatirea feed-back-ului, autocunoastere in plan personal si autocontrol viitor si nu in ultimul rand recunoastere sociala din partea celorlalti (de exemplu se cunoaşte mai bine necesitatile personale, sociale si psihologice, pozitia ierarhica într-o organizatie, statusurile sociale, rolurile sociale iar persoana in cauza se transforma psihologic si social, fiind predispusa schimbarii personale in bine etc.).
Conflicte sunt clasificate in mai multe tipuri.
După subiectii implicati, conflictele se impart:
Intrapersonale sau intrapsihice sunt in functie de ciocnirea motivelor opus orientate ale personalitatii.
Interpersonale apar atunci cand subiectii conflictului sunt doua personalitati.
Integrupuri apare dintre o persoana si grup.
Dupa urmarile sociale conflictele pot fi: constructive si distructive.
Constructive – la baza lor stau contradictii obiective. Conflictul constructiv are loc atunci cand oponentii nu incalca limita normelor etice, relatiilor de afaceri si a argumentelor relationale. Conflictele constructive apar in urma unor confruntari de idei intre parti combinate cu gasirea de posibile solutii pentru cresterea performantelor, sunt extrem de numeroase, generate de cauze multiple si in acelasi timp, favorabile, dupa cum mentioneaza psihologul Judith R. Gordon, inovatiei, creativitatii, schimbarii si adaptarii. Aceste conflicte pot fi mentinute la un nivel controlabil, asigura motivatia personalului, ducand in cele din urma la un comportament creator si productiv. Rezolvarea acestui tip de conflict duce la rezolvarea relatiilor dintre oameni si dezvoltarea grupurilor si cere mai intai eliminarea neajunsurilor, a cauzelor ce au generat conflictul.
Distructive – de obicei au în calitate de temei cauze subiective si poate aparea in doua cazuri:
Atunci cand una din parti insista dur asupra propriei opinii si nu doreste sa tina cont si de parerea celuilalt si cand unul din oponenti recurge la aplicarea metodelor de lupta psihologica, isi reprima prin diverse metode partenerul, il umileste si discrediteaza. Conflictele distructive sunt generate cele mai dese ori de erorile manageriale.
In functie de obiect conflictele pot fi:
Reale – au un obiect real.
Nereale – nu au obiect real.
Din punct de vedere al duratei si evolutiei lor, conflictele pot fi:
Spontane apar brusc – din cauze diferite, intamplatoare - sunt de scurta durata si se manifesta la nivel interpersonal.
Acute au cauze evidente sau cunoscute, o evolutie scurta, dar cu manifestari intense, posibilitatile de a le solutiona sunt mai numeroase decat in cazul altor tipuri de conflicte.
Cronice au cauze ascunse, greu de identificat sau de depistat, care tin la latura critică a personalitatii (ambitii, dorinte de putere, ranchiună) sunt mocnite, cu evolutie lentă si de lunga durata, se manifesta frecvent la nivelul interpersonal, dar pot sa apara si intre grupuri si comportamente.
Dupa durata si tensiune se evidentiaza si urmatoarele conflicte:
Puternice, dar trecatoare apar, in baza particularitatilor individuale psihologice ale personalitatii, se caracterizeaza prin agresivitate si ostilitatea partilor.
Acute si indelungate apar in cazul prezentei contradictiilor profunde.
Slab exprimate cu decurgerea lenta apar in cazurile cand contradictiile sunt nesemnificative sau cand una din parti este pasiva.
Slab exprimate şi trecatoare au crize superficiale si poarta caracter episodic.
Dupa frecventa aparitiei lor avem conflicte dese si conflicte rare. Iar dupa semnificatia lor pentru societate sau persoana avem conflicte majore si conflicte minore.
Tipologia conflictelor particular-organizational este influentata de caracteristicile proprii si specifice ale fiecarei organizatii, in general, sau a diferitelor tipuri de organizatii, in particular.
H. Cornelius si S. Faire identifica cinci simptome in cazul conflictelor, care sunt enuntate gradat: disconfort, incident, neantelegere, tensiune si criza.
Stilurile de abordare a conflictelor au la baza doua variabile:
a) Asertivitatea: dorinta noastra de a ne satisface propriile nevoi
b) Cooperarea: dorinta noastra de a satisface nevoile interlocutorilor.
La intersectia acestor variabile, putem identifica cinci stiluri de negociere:
1. Evitarea. Acest stil se caracterizeaza atat printr-un grad scazut de asertivitate, cat si printr-un grad scăzut de cooperare. Evitarea conflictului denota dezinteres atat fata de interesele noastre, cat si fata de cele ale interlocutorului.
2. Acomodarea. Acomodarea cu situatia conflictuala este un comportament cooperant si non-asertiv. Ne acomodam atunci cand tinem seama de interesele celuilalt, fara a tine cont de interesele noastre.
3. Compromisul. Compromisul este solutia de mijloc, generata de o preocupare moderata atat pentru propriile interese, cat si pentru interesele celuilalt.
4. Competitia. Competitia este un comportament asertiv si necooperant. Intram in competitii focalizati total pe interesele noastre si deloc pe cele ale partii opozante.
5. Colaborarea. Colaborarea este un comportament asertiv si cooperant. Cand colaboram, suntem atenti si interesati atat de interesele noastre, cat si de cele ale partenerilor nostri.
În rezolvarea conflictelor o importanta majora o are metoda negocierii. Situatiile de negociere sunt de o varietate extraordinara; se intilnesc diverse roluri, statusuri, culturi, stari sufletesti, cunostinte, tendinte, motivatii, sperante si temeri. Negociem zilnic si peste tot, in diferite posturi sau pozitii.
Psihologii recomandă cateva sfaturi in vederea diminuării starilor conflictuale, argumentand ca ele nu favorizeaza performanta si confortul psihic:
 Nu va surmenati peste masura;
 Convingeti-va ca va place munca pe care o desfasurati, deorece o si profesati;
 Organizati-va munca;
 Nu faceti mai multe lucruri deodata;
 Faceţi de la inceput lucrurile corect pentru a nu mai fi necesar sa reveniti asupra lor;
 Fiti calm/calma;
 Respectati programul zilnic pe care l-ati stabilit deja;
 Fiti prietenos/prietenoasa;
 Autocontrolati-va starile emotionale violente, furia, frustarea si starea de agresivitate interioara;
 Incercati sa aveti simtul umorului;
Strategiile de rezolvare a conflictelor presupune ca toate parţtle implicate sa ajunga in mod liber la un acord, dupa ce au redefinit si perceput corect din nou relatiile dintre ele si după ce au evaluat efectul, luând in calcul toate elementele relevante ale relatiilor ambivalente. Daca sfaturile anterioare sunt retinute si aplicate frecvent in totalitate, atunci si numarul conflictelor vor fi minore sau deloc intr-o organizatie.
Conflictul mai poate fi si mediat de o terta persoana, neutra. Acesta poate fi judecătorul, arbitrul, managerul de resurse umane, psihologul, politistul, consilierul scolar etc. Avantajele medierii constă in faptul ca mediatorul poate face mai usor concesii in vederea stingerii conflictului dintre parti. Eficienta medierii este cu atat mai mare cu cat conflictul supus medierii este mai puternic.
Conflictul poate fi o simplă neintelegere intre doua persoane, o promisiune neandeplinita sau pur si simplu o suparare. De fapt aceste situatii de conflict se pot depasi prin atitudini pozitive sau prin comunicare si intelegere reciproca. Iata de ce este nevoie ca o persoana sa fie permanent intr–o stare de echilibru uman. Conflictele sunt sunt inevitabile in orice grup social sau mediu organizational.
Conflictologia – ca stiinţă care studiaza conflictul, a aparut la sfarsitul anilor 50 dupa o perioada indelungata de formare, de dezvoltare a ideilor si a opiniilor conflictologice, mai intai in filosofie, apoi în sociologie, psihologie si alte stiinte.
Cauzele conflictului sunt fenomenele, evenimentele, situatiile care anticipeaza conflictul si in anumite conditii de viata si activitate a subiectilor interactiunii sociale, il provoaca. Cauzele conflictului ies la iveala in situatii concrete de conflict. Lichidarea cauzelor este o conditie necesara pentru rezolvarea conflictelor.
Psihologia sociala dupa Mielu Zlate, include cooperarea, competitia si conflictul in categoria relaţiilor interpersonale. Dar ,,pe fondul cooperării poate să apară frecvent atât competitia, cat si conflictul. De asemenea, idea ca in relatiile interpersonale, intra- si intergrupale, competitia trece uneori aproape pe nesimtite in conflict, la fel cum conflictul poate reveni la o situatie competitiva este la fel de importanta.”
Pentru mediile organizationale, comunicarea este de o importanta maxima. Ea este ,,liantul” care asigura coeziunea unui grup si consensul grupului, dar tot ea ii dezbina pe membrii unui grup, conducand la disolutia lui.
Inchei prin a-l cita tot pe Mielu Zlate despre comunicarea organizationala ca este ,,veriga cea mai importanta a lantului organizational, de taria sau slabiciunea ei depinzand taria sau slabiciunea organizatiei.”












BIBLIOGRAFIE:

Zlate Mielu – Tratat de psihologie organizational-manageriala (volumul I şi II), Editura Polirom, Iasi, 2004;
Minulescu Mihaela, prof. univ. dr. – Curs de Comunicare organizationala, 2004, USHSP, Bucuresti;
Painisoara Ion-Ovidiu – Comunicarea eficienta, Editura Polirom, Iasi, 2006.
Comunicare si negociere (notiuni introductive) – Asociatia pentru promovarea femeii in Romania, material realizat in cadrul Programului Socrates Grundtvig 2, 2003-2004.
Webografie: www.regielive.ro