DIMENSIUNILE SI LIMITELE AUTOCUNOAŞTERII PERSONALE ÎN RELAŢIA EU – ALTUL - CEILALŢI

Un act de autocunoaştere constituie dovada vie de maturizare psihică si socială . Orice act de cunoaştere se face prin raportarea directă a propriei persoane la întreaga personalitate ( EU), la microgrupul sau macrogrupul (CEILALŢI) sau la ALTUL (o terţă persoană).
Uneori, dacă nu mă cunosc eu destul de suficient, e recomandabil să cer ajutorul celorlalţi (colegi, prieteni, anturaj, familie, şcoală …) sau să cer un sfat specilizat.
În cadrul mediului educaţional, în afară de profesorii diriginti, învăţatori\institutori, conducerea şcolii, mai există o persoană abilitată , care să mă ajute sa mă autocunosc, autodescopar si să mă dezvolt personal , să-mi valorizez în sens pozitiv unele comportamente, trăsături de caracter (atitudini ), să-mi descopăr vocaţia profesională în viaţă, să relaţionez eficient interpesonal, să comunic, să stabilesc relaţii de prietenie si colaborare cu CEILALŢI, etc. – acesta fiind profesorul consilier şcolar.
Adriana Baban , Domnica Petrovai si Gabriela Lemeni , în ghidul profesorului de ,,Consiliere si orientare ’’ (editura Humanitas , Bucuresti , 2002 ), afirmă că ,, principala sarcină a consilierului este de a ajuta elevii să parcurgă etapele unui demers de conştientizare, clarificare, evaluare si actualizare a sistemului personal de valori ’’. Iar din obiectivele consilierii autoarele , în afară de dezvoltarea personală (mai sus menţionată) , mai enumeră: promovarea sănătăţii şi stării de bine, activităţi de prevenţie a comportamentelor de risc (consum de droguri , violenţa …), a conflictelor interpersonale, dificultăţilor de învaţare, a neîncrederii în sine, inadaptare sociala, şcolară, profesională etc .
Important este să am curajul să cer ajutor când am nevoie si să-i implic activ pe ceilalţi , lăsându-i să mă ajute într-un mod profesionist adecvat .
Autocunoaştere şi intercunoaştere înseamna ,, a stabili” relaţii de comunicare (verbale, nonverbale, paraverbale) şi relaţii de comunicare prin spaţiu, cu ajutorul mărimii distanţelor sociale între EU – ALTUL – CEILALŢI.
In viziunea lui Hall (teoria distanţelor sociale), în spaţiul din imediata apropiere a persoanei – spaţiul personal intim, îmi stabilesc relaţii directe, de apropiere afectivă, relaţii intime, de comunicare si comuniune intrafamilială. Următorul spaţiu proximal, spaţiul interpersonal, presupune relaţionarea cu colegii, prietenii, cadrele didactice, funcţionarii publici, medicii etc. Ultimul spaţiu, cel social (cel mai mare ca întindere), este rezultatul socializarii, culturalizarii şi interacţionarilor între toate componentele vieţii sociale, indivizi şi societate.
Primele două spaţii îmi oferă siguranţă şi încredere mai mare în mine, în CEILALŢI, în ALTUL, constituind astfel un mediu securizant în care descoperirea de sine, autocunoaşterea îmbinată cu intercunoaşterea se realizează cu o mai mare usurinţă. Tot în primul spaţiu, dezvolt si valorific în plan personal încrederea în sine, stima de sine, imaginea de sine (cele trei ipostaze ale EU-lui) . Ele apar odată cu naşterea mea, putând fi conştientizate şi dezvoltate pe parcursul vieţii (stima de sine, încrederea în sine cu valori scăzute în prima copilărie, uneori chiar şi în a doua copilărie), ca apoi prin diversificarea relaţiilor sociale şi interferarea cu celelalte două spaţii (interpersonal si social), să atingă valori diferite, în sens ascendent\descendent, în funcţie de atracţii–respingeri din partea grupului, recunoaşteri – nerecunoaşteri de valori personale, succese–eşecuri profesionale, şcolare etc.
Relaţia autoapreciere – aprecierea grupului, funcţionează în cazul EU – CEILALŢI, în direcţii bilaterale, depinzând de propriile mecanisme ale EU-lui fiecăruia.
Având încredere în sine, ca şi componentă pozitivă a caracterului (stima de sine de nivel ridicat), individul e determinat să îşi motiveze autocunoaşterea prin acţiunea directă asupra celorlalţi, autodezvăluindu-se. Pentru buna relaţionare e necesar feedbak-ul permanent, demonstrând existenţa unei relaţii vii, funcţionale, în condiţii de normalitate.
A avea imagine de sine înseamnă să te caracterizeze: încrederea în sine, independenţa în decizie şi acţiune, exemplul personal, autoexigenţa, autocunoaştere, ascultarea sfaturilor şi recomandărilor în dezvoltarea de sine.
Imaginea de sine este în strânsă legătură cu încrederea în sine. Stima de sine scăzută conduce la apariţia unor probleme emoţionale (anxietate şi depresie), submotivare, apariţia unor probleme de comportament (agresivitate, instabilitate psihomotorie), scăderea performantelor şcolare şi a randamentului, dezvoltarea unor imagini corporale negative (supra sau subdimensionate), tulburări alimentare (anorexie, bulimie) şi tulburări de dinamică sexuală.
Pentru a mă autodescoperi –corecta/ameliora–dezvolta în plan personal, mă vor ajuta grupul, oamenii de lângă mine în interacţionările cu ei în plan educaţional , psihologic, spiritual, socio-cultural, fizic .
Numărul de atracţii, cât şi de respingeri în cadrul unui grup, al unei organizaţii, au la bază relaţii afectiv–simpatetice ce determină individul de a-şi raporta EU-ul personal la EU-ul colectiv, de a stabili relaţii solide sau fragile sau de a nu dezvolta nici o relaţie. Lipsa relaţiilor interumane are ca efect înstrăinarea de CEILALŢI, izolarea socio-afectivă, negând astfel existenţa omului ca fiinţă funciarmente socială. Cu cât numărul respingerilor este mai mare decât numărul atracţiilor interpersonale, sunt determinat(ă) să mă autoevaluez, modificându-mi atitudinea şi comportamentul faţă de CEILALŢI, încercând să nu mă autoizolez de lume, cerând un ajutor profesionist pentru a nu călca pe ,,tărâmul unui mare neânţeles” şi de a nu deveni negativist/ă şi un/o neânţeles/neânţeleasă.
După Ion Radu în „ Psihologie socială ’’ (editura Exe SRL, Cluj Napoca, 1994 ), prima sursă de autocunoaştere este ,, dinamica succeselor şi eşecurilor proprii ’’. Reuşitele şi insuccesele sunt poziţionate pe o scală de valori, ordonată numeric.Un succes în plan personal ridică nivelul autoaprecierii, în timp ce eşecurile îl coboară. Pe termen lung, corelaţia celor două, succese-insuccese sau eşecuri, duce la stabilizarea imaginii de sine, rezultată în urma comparării tale cu un ALTUL, cu CEILALŢI, cu imaginea ALTUIA, cu imaginea CELORLALŢI.
Intercunoaşterea personală se realizează cu succes în grupul mic, (de exemplu membrii unei familii, prieteni apropiaţi, rude), acesta având o caracteristică importantă, nemijlocită, de a pune faţă în faţă membrii săi. Cu cât grupul (CEILALŢI) este mai mare, cu atât interacţiunile sunt mai mici, coeziunea mai mică între unii membrii sau chiar nu există, neajungând sa comunici şi să relaţionezi cu toţi membrii grupului (de exemplu în şcoală, o instituţie, fabrică, deci o organizaţie mare). Aşa se explică şi comunicarea prin spaţiu (din teoria lui Hall, reamintită în aceasta lucrare) dacă e eficientă sau nu, ţinând cont nu numai de distanţele sociale existente între oameni, de atracţii sau respingeri interumane, de realizări sau eşecuri dar şi de numărul şi mărimea unei organizaţii.
Cu cât există o rată a coeziunii grupului mai mare, cu atât avem de-a face cu o autocunoaştere si intercunoaştere personală mai bună, obiectivă, o cunoaştere de sine în care funcţii edificatoare importante o au: limbajul , acţiunea , proiecţia şi identificarea, succesul şi
insuccesul personal, feedback-ul relaţional .
Competiţia şi cooperarea între membrii grupului formal (clasa de elevi) , generează succese-insuccese, reuşite-nereuşite şcolare, măsurabile prin evaluarea cantitativă (notarea elevilor de către cadrele didactice) şi calitativă (prin laude, recompense materiale, tabere, etc.) determinând o stratificare şcolară între elevi prin comparare şcolară interpersonală.
Relaţia ambivalentă ,, EU – CEILALŢI” influenţează individul în formarea motivaţiei de autocunoaştere şi îl orientează spre autoevaluare în urma unor reuşite, unor realizări obţinute după îndeplinirea unor sarcini individuale sau de grup, în cadrul mediului şcolar, mediului social.
Imaginea de sine (ceea ce ştim sau credem că ştim despre noi înşine), e comparată cu o oglindă interioară în care ne vedem sau credem că ne vedem. Din cele trei imagini tip pe care le construim despre noi – ,, imaginea cum mă văd eu pe mine ”, ,,imaginea cum sunt în realitate”şi ,,imaginea cum mă văd CEILALŢI”, cea mai sinceră şi cea mai reală este combinaţia dintre cele două imagini: ,, cum sunt în realitate dar văzut(ă) de CEILALŢI ”, cea de-a doua imagine fiind subiectivă.
Referitor şi la componentele personalităţii, nucleul ei ( EU-ul ) şi CEILALŢI cărora li se suprapun cele trei imagini de sine, au ca rezultat o înveşmântare psiho-socială a noului EU prin comuniunea cu cele şase faţete ale lui, existente în concepţia lui Mielu Zlate. În cartea sa ,,Eul şi personalitatea’’ ( apărută la editura Trei, Bucureşti, 1997), Mielu Zlate identifică cele şase faţete ale EU-lui: EU-l real (cum este), EU-l autoperceput (cum crede că este), EU-l reflectat (cum crede că îl percep ceilalţi), EU-l ideal (cum ar vrea să fie), EU-l actualizat (cum se manifestă), EU-l perceput (cum percepe eu-rile celorlalţi). Autorul acestei cărţi, asociază acestor şase faţete ale EU-lui cu alte şase faţete ale personalităţii şi anume: personalitatea reală (PR), personalitatea autoevaluată (PA), personalitatea proiectată (PP), personalitatea ideală (PI), personalitatea manifestă (PM) şi personalitatea percepută (PP).
,,Omul total’’ după Mielu Zlate, este închegarea componentelor personalităţii ca realitate psiho-socială complexă, integrală, unitară .
În orice activitate cu conţinut practico-aplicativ, ştiinţific, didactic, economic etc. conform diagramei de mai jos, există între EU-l fiecărui individ şi CEILALŢI priviţi ca micro sau macrogrupuri de indivizi organizate structural (formal şi informal sau psihologic), pe medii de viaţă (mediul familial, mediul şcolar, mediul social) – situaţii de intercunoaştere, interrelaţionare, intercomunicare, interinfluenţare reciprocă şi intercondiţionare.
Nevoia de autocunoaştere evolueză la orice vârstă şi stadiu de dezvoltare psiho-comportamentală. Începe de la vârste fragede şi se continuă de-a lungul vieţii, întotdeauna descoperind că ai aflat ceva în plus, despre tine ca om.
Dacă te cunoşti bine ca elev, însemnă că te-ai apropiat de tine suficient cu ajutorul celor din imediata vecinătate (părinţi, profesor consilier şcolar, învăţător, profesor, diriginte) şi hotărârile tale legate de viaţă sunt cele mai potrivite (şcoala , profesia, partenerul marital, prietenii …).
Ca profesor, cadru didactic, cunoaşterea înseamnă mult mai mult, însemnă descoperirea existenţei celor de lângă tine: preşcolari, şcolari, elevi şi educarea lor, înţelegerea lor, orientarea, îndrumarea lor şi empatizarea cu ei alături de părinţi şi colegii profesori.
Autocunoaşterea înseamnă să mă cunosc pe mine cu ajutorul ALTUIA, a celorlalţi şi să-i cunosc pe CEILALŢI, pe ALTUL după ce m-am cunoscut EU. În concluzie, cunoscându-te bine, deţii autocontrolul faptelor şi acţiunilor tale trăind într-o armonie şi echilibru personal.


Prof. psiholog GETA RĂDUŢĂ