ADHD - tulburare de dezvoltare comportamentală a copilului actual

ADHD – tulburare de dezvoltare comportamentală a copilului actual

ADHD sau tulburarea cu deficit de atenţie şi hiperkinezie este boala cu care copilul se naşte şi mai o dezvoltă pe parcursul copilăriei sau şcolarităţii, scoţând-o din starea de latenţă. Din studiile efectuate de către cercetătorii în domeniu, 80% dintre cazurile cu ADHD pot fi legate de factorii genetici iar restul de 20% pot fi factori declanşatori din mediului extern. Din factorii externi fac parte: mediul familial, cercul de prieteni, sursele audio-video, calculatorul, conflictele şi neînţelegerile părinţilor, crizele conjugale repetate sau expunerea în urma traumei create de separarea legală/nelegală a părinţilor, conflictele de la şcoală, mediul şcolar nonsuportiv, abandonul afectiv matern închipuit (în urma plecării mamei la lucru în altă ţară sau localitate), anotimpurile primăvara şi toamna sau chiar tranzitul lunii care sporesc agitaţia psihomotorie a copilului (după spusele mamei unui astfel de copil), tutunul şi alcoolul consumat de mamă în timpul sarcinii, stresul profesional la care este supusă mama pe perioada sarcinii.
Pentru a recunoaşte copilul cu ADHD e nevoie să ştim semnele şi simptomatologia acestei tulburări:
- copilul este tot timpul nemulţumit şi agitat, are ticuri nervoase când ceva sau cineva îl plictiseşte, nu are răbdare;
- mimica e hipermobilă, efectuează mişcări bruşte exagerate uneori, nu-şi aşteaptă rândul când se joacă şi vrea permanent să conducă jocul cu alţi copil şi eventual să şi câştige;
- consumă de 2-3 ori mai multă energie decât un copil normal (pare un izvor nesecat de energie), începe mai multe sarcini dar nu duce la bun sfârşit niciuna, unei teme alocându-i decât câteva minute;
- ,,sare” cu răspunsul înainte de a auzi toată întrebarea pusă de învăţător sau profesor;
- inteligenţa este normală, de nivel mediu la unii copiii cu ADHD sau poate fii sub acest nivel;
- trece uşor dintr-o stare în alta, e instabil psiho-motric şi nu-i poţi canaliza atenţia şi privirea decât pentru câteva minute;
- îi este distrasă atenţia de orice stimuli sonori sau vizuali oricât de slabi ar fi aceştia iar curiozitate lui caracteristică îl determină să depisteze de unde vine stimulul şi de la cine, întrerupând activitatea începută, nescăpându-i nimic din jurul său;
- are explozii de furie, dese, ieşiri neexplicate care pot genera conflicte şi comportamente violente sau agresive şi se poate accidenta involuntar;
- se plictiseşte foarte repede de un obiect şi înşiră foarte multe jucării în spaţiul de joacă;
- din neatenţia caracteristică şi conform vârstei dezvoltării fizico-psihice în activitatea de scris-citit realizează omisiuni, inversări de litere şi sunete, scris ilizibil, greşeli de calcul numeric având ca efect obţinerea de calificative proaste neconforme cu nivelul lui de inteligenţă;
- se întâlneşte mai mult la băieţi decât la fete;
- îşi face repede prieteni dar din dorinţa de dominare şi posesie generează şi alimentează noi conflicte, ducând la ruperea temporară a relaţiilor vicioase din vina lui;
- desele schimbări de la o şcoală la alta, de la o clasă la alta pot indica inadaptarea la viaţa şcolară sau neînţelegerea şi toleranţa colectivului de elevi care îl vede ca pe ,,oaia neagră a clasei” sau un copil ,,prost crescut”.
ADHD-ul poate fi întâlnit atât la copii dar şi la adulţi. În general, temperamentul întâlnit la copii sau adulţii cu ADHD este cel coleric, iar caracterul acestuia construindu-se încă de la naştere şi continuând pe parcursul vieţii ca urmare a interacţiunii acestuia cu mediul familial, cu mediul social şi cu mediul şcolar.
Colaborarea familiei copilului cu ADHD cu învăţătorul/dirigintele şi psihologul şcolar, poate îmbunătăţi integrarea şi acceptarea unui astfel de copil în cadrul colectivului de elevi, dar şi relaţiile de comunicare cu ceilalţi copii, cu celelalte cadre didactice. Din colaborarea cu psihologul şcolar atât copilul cât şi familia ar reuşi perfecţionarea şi eficientizarea relaţiilor cu cei din jur, iar prin metodele specifice consilierii psihopedagogice s-ar evidenţia sau potenţa în plan şcolar punctele tari ale copilului (calităţile lui) şi s-ar diminua din ameninţările (deficienţele şi simptomatologia specifică acestei tulburări), adică punctele slabe. Cu cât familia refuză o astfel de colaborare sau parteneriat educaţional comun în beneficiul copilului, cu atât unele comportamente negative ale copilului cu ADHD deja întărite de trecerea timpului nu s-ar corecta şi remodela. Familia mai poate cere ajutorul medicului psihiatru care prin acordarea unui suport medicamentos în urma unui consult medical al copilului ar spori eficienţa metodelor educaţionale aplicate în mediul şcolar de cadrele didactice, pentru reechilibrarea comportamentală, randament şcolar, mărirea capacităţii atenţiei, rezultate bune la învăţătură.
ADHD-ul nu se vindecă niciodată, dar depistată la timp încă din perioada preşcolară se poate ameliora pentru tot parcursul vieţii.
În concluzie, colaborarea dintre părinţi, cadrele didactice şi medici este esenţială în tratarea bolii.

Psihologia si scoala in viata de zi cu zi: Psihologia si scoala in viata de zi cu zi: TEST: Ce temperament am?

Psihologia si scoala in viata de zi cu zi: Psihologia si scoala in viata de zi cu zi: TEST - Ce temperament am?

Psihologia si scoala in viata de zi cu zi: TEST: Ce temperament am?

Psihologia si scoala in viata de zi cu zi: TEST: Ce temperament am?

TEST: Ce temperament am?

INSTRUCTIUNI:
Identificati trasaturile temperamentale individuale (fie pozitive, fie negative), notandu-le in 4 coloane conform celor 4 tipuri de temperament. Raspundeti cu sinceritate si autoevaluati-va profilul de personalitate, insumand pe fiecare coloana trasaturile personale incercuite de voi. Se acorda cate un punct fiecarei trasaturi care va caracterizeaza si va descrie cel mai bine. Acolo unde aveti PUNCTAJUL CEL MAI MARE, acel tip de temperament va corespunde.

1) TEMPERAMENT COLERIC

Oscilant intre entuziasm si deznadejde
Face risipa de energie
Are initiative indraznete
Optimist
Activ
Are vointa accentuata
Pasionalitate
Extravertit
Impulsiv
Exagereaza intr-o prietenie
Reactiv
Neastamparat
Agresiv
Excitabil
Schimbator
Impostor
Iritabilitate
Nerabdator

2) TEMPERAMENT SANGVINIC

Echilibrat
Calm
Optimist
Comunicativ
Mobilitate
Extravertit
Sociabil
Vorbaret
Saritor
Manifesta inegalitate in trairile afective
Superficiali
tate uneori
Sugestibilitate
Inconstanta
Buna dispozitie
Lider in grup
Spirit de echipa
Hazliu
Vivace, dinamism

3) TEMPERAMENT FLEGMATIC

Calm
Reactii emotive moderate
Sentimente puternice si stabile
Introvertit
Pasnic
Temperat
Echilibrat
Controlat
Stabil, statornic
Tolerant
Leaga greu prietenii
Pasiv, nepasator
Grijuliu
Stereotipii
Monotonie afectiva
Adaptabilitate
dificila, grea
Perseverenta
Rabdare

4) TEMPERAMENT MELANCOLIC

Visator, apatic
Sobru
Mobilitate redusa, lent, fara energie
Emotiv, instabil emotional
Perseverenta
Simt al datoriei
Introvertit
Rezervat
Nesociabil
Linistit
Sensibil
Dificultati de adaptare
Exigenta fata de sine
Nu risca
Rezistenta mica la efort
Temator
Rigid
Pesimist

TOTAL punctaj: 1) Temperament coleric
2) Temperament sangvinic
3) Temperament flegmatic
4) Temperament melancolic

Familie-Scoala-Educatie-Psihologie

FAMILIA ŞI ŞCOALA ÎN VIAŢA COPILULUI, ÎN VIAŢA OMULUI ŞI EVOLUŢIA EULUI

Cea mai veche instituţie de pe Pământ – Familia şi Şcoala, au în comun ca funcţie – EDUCAŢIA copiilor lor, realizabilă în ambele sensuri: dinspre familie spre şcoală şi invers. Rezultatul acestora este acela de a produce transformări, modificări şi dezvoltări ale individului în planul personalităţii, cognitiv şi psihomotric/psihosomatic. Finalitatea educaţiei ca sistem, mai constă în transmiterea cunoştinţelor dobândite în cadrul celor două instituţii de-a lungul vieţii de către un individ şi transmiterea lor în mediul social, modificând şi transformând grupuri de indivizi, însăşi societatea.
Copilul devine OM încă din prima clipă a vieţii, fiind educabil de-a lungul acesteia, educat numindu-se decât în momentul în care asupra acestuia s-a intervenit prin mijloace şi metode pedagogice fundamentate ştiinţific în formarea culturii individuale generale şi de specialitate, a studiilor aprofundate şi orientării profesionale (în cadrul şcolii) sau neştiinţific, sub aspectul pregătirii pentru viaţă, învăţării deprinderilor şi autonomiei personale, însuşirii identităţii personale, a limbajului, a numelui, a schemei corporale, învăţarea primilor paşi, cultivarea respectului faţă de sine şi faţă de ceilalţi, educaţia celor şapte ani de acasă, educaţie oferită şi la maturitate prin sfaturi, poveţe, exemple personale etc. (în familie).
Şcoala asigură pentru o perioada de câţiva ani de studiu, transformări psiho individuale cantitative şi calitative (dezvoltarea proceselor psihice, dezvoltarea deprinderilor înnăscute, dobândirea altor abilităţi, dezvoltarea fizică), materializate în succese personale şi profesionale ulterioare, valabile pentru toată viaţa. Familia vine cu dotaţia nativă, zestrea ereditară existentă în fiecare copil încă din momentul concepţiei şi educaţia oferită imediat după naştere, educaţia primara şi educaţia extensivă pe parcursul vieţii, iar şcoala (începând cu prima formă de învăţământ-grădiniţa şi inclusiv formele de învăţământ superior) - modelează, construieşte, potenţează, specializează copilului/adolescentului tot ceea ce-i oferă familia de provenienţă, familia în care s-a născut sau a crescut şi familia de apartenenţă, o nouă familie rezultată în urma căsătoriei tânărului care îşi desăvârşeşte studiile.
Familia ,,leagănul copilăriei”, este prima care influenţează şi acţionează asupra individului, apoi urmează şcoala, iar după aceasta mediul profesional şi organizaţional (locul de muncă), biserica, alte instituţii ale statului, grupurile de prieteni, mass-media, societatea, iar rezultatul final al întregului proces educaţional şi relaţional trebuie să conducă la formarea, construirea şi cristalizarea întregii personalităţi. Fiecare om devine o personalitate datorită familiei şi şcolii, îşi construieşte propriul drum în viaţă şi îi dă un sens existenţei sale pe Pământ.
Orice personalitate are ca element central, fundamental – EUL, care este individual, autonom, transformabil şi unic. Psihologul american William James identifică trei tipuri de eu cunoscut: material, social şi spiritual şi face distincţia între eul cunoscut (conţinutul eului) şi eul cunoscător (eul ca proces). Făcând o completare la aceste constructe personale, am mai adăugat şi alte tipuri de eu (ego) identificate pe anumite secvenţe şi aspecte din personalitatea în plină transformare de-a lungul timpului ca: eul cognitiv, eul temporal, eul creator.
Eul personal este un conglomerat din mai multe astfel de tipuri de eu, persistente în viaţa omului şi anume:
a) Eul material, corespunde eului corporal care semnifică auto-percepţia propriului corp în întregime, cu calităţi şi defecte. El apare odată cu conştiinţa de sine, în mica copilărie.
b) Eul cognitiv este subiectul uman gânditor, cu capacităţi mnezice dezvoltate prin educaţia oferită în familie, învăţarea şcolară, învăţare socială.
c) Eul social constă în imaginea socială pe care o oferă individul deja ajuns la maturitate celorlalţi prin auto-dezvăluire şi auto-descoperire a propriilor elemente definitorii.
d) Eul spiritual constă în propria concepţie despre lume şi viaţă, capacitatea de auto-reflecţie şi percepţia existenţei divinităţii în tot şi în toate, prin tangenţa la un cult religios, la viaţa monahală şi este caracteristic acest eu unui număr restrâns de persoane.
e) Eul temporal se identifică cu auto-biografia, conştiinţa traiectoriei liniei vieţii în timp sub influenţa factorilor externi educogeni (familie, şcoală şi societate) şi a voinţei proprii, specific vârstelor târzii, senescenţei, când omul îşi face un bilanţ asupra existenţei sale.
f) Eul creator este eu-l omului generator de valori proprii, creaţii originale, concepte personale inovatoare şi este specific adulţilor, geniilor.
Toată viaţa omul îşi poate identifica aceste tipuri de eu personal. Dacă nu ar fi educaţia oferită de cei doi actori principali – familia şi şcoala, socializarea, percepţia de sine şi compararea socială, omul nu evoluează în plan personal, multe laturi ale personalităţii sale nefiind dezvoltate semnificativ, nevalorizate suficient, nedescoperite, cu caracteristici personale latente.
Copilul intră de la începutul vieţii sale în relaţiile cu părinţii, cu fraţii, cu surorile şi rudele sale, apoi cu educatoarele şi colegii de grădiniţă, cu celelalte cadre didactice la şcoală şi colegi etc. lărgind mereu cercul, datorită diverselor şi multitudinii de contacte sociale cu diferiţi indivizi cu vârsta, nivel cultural şi statute sociale diferite. Omul ca fiinţă socială devine prin schimbările de roluri succesive şi consecutive: copil faţă de părinţi (la orice vârstă), este coleg faţă de semenii săi din mediul şcolar, mediul profesional, vecin faţă de conlocatari, elev faţă de profesori, părinte faţă de copii lui, soţ/soţie faţă de partenerul de viaţă, adult fiind poate fi şi părinte şi partener de joacă şi profesor pentru copilul sau copiii lui.
Atât familia, cât şi şcoala desăvârşeşte fiinţa umană prin contribuţiile şi eforturile sale conjugate, printr-un limbaj şi parteneriat comun activ părinte-profesor, acesta devenind eficient pentru dezvoltarea copilului atunci când părintele învaţă de la profesor dar şi profesorul învaţă de la părinte.
În final închei cu cuvintele lui Haim Ginott ,,Felul în care vorbesc părinţii şi profesorii îi arată copilului părerea lor despre el. Afirmaţiile lor influenţează încrederea şi preţuirea pe care aceasta o acordă propriei persoane. Într-o mare măsură, limbajul celor mari determină destinul acelui copil.” ( H. Ginott citat de Adele Faber, Elaine Mazlish în ,,Comunicarea eficientă cu copiii - acasă şi la şcoală”, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2002).

articol premiat in revista Prevention, numarul 20, iunie 2009

Felicitari pentru revista. Contine multe articole interesante, utile, documentate, elaborate de o echipa de specialisti.
Articolele din paginile revistei care m-au determinat sa va scriu sunt: editorialul d-nei redactor-sef Dorina Slaveanu ,,Invinge stresul cu obiceiuri sanatoase" si ,,Cum sa scapi de stres". Imi atrag foarte mult atentia articolele despre ,,stres" deoarece pot sa o numesc si defect profesional (tot ce este de specialitate ma intereseaza) si doresc sa ma autoperfectionez, informez si sa tin pasul cu tot ceea ce este nou. Managementul stresului a fost si este domeniul prioritar de studiu din viata mea profesionala dar si de studiu pentru mine, pentru viata mea. Si noi putem deveni vulnerabili la mecanismele invazive ale stresului, chiar daca cunoastem mijloace de autoaparare documentate stiintific. Fiinta umana nu are termen de valabilitate, retete de pastrare a integritatii sanatatii fizico-mentale, fiabilitate pe termen lung si scutul permanent de autoaparare la inamicului nr. 1 mondial - Stresul. Descifrarea lui implica din partea omului - informare din mass-media, consultarea specialistilor (medicilor, psihologilor, psihiatrilor), al apropiatilor dar si o autoanaliza personala.
Apreciez abordarea stresului prin repetarea unei ,,rugaciuni personalizate". Inducerea psihoterapeutica si invocarea spiritualitatii pot fi alternative de succes daca persoana umana este susceptibila si accepta. Rezultate favorabile, eficiente se obtin numai in cazul coparticiparii psihoterapeut-client si numai daca clientul vine din proprie initiativa (dorind sa invinga efectele distructive ale stresului din planul sau personal).
De aceea eu ca si specialist, incurajez parteneriatele educationale sau institutiile abilitate sa faca front comun in vederea rezolvarii sau ameliorarii unor probleme de ordin socio-psihologic si chiar a combaterii unor comportamente cu risc, a delincventei sau anomiei sociale atat in randul tinerilor cat si al adultilor.
Terapia de unul singur si o singura abordare, nu dau rezultate. Este necesara colaborarea cu specialistii (din domeniul medical, administrativ, al protectiei si asistentei sociale, al bisericii, politiei, fundatii si ONG-uri), cu factorii educationali - cu scoala, cu familia, cu cercul de prieteni ... printr-o colaborare pluridisciplinara, ergonomica.
Am aparut in lume ca fiinte unice, dar problemele de viata si sanatate le rezolvam numai impreuna!
Revista Prevention este aici pentru noi pentru a preantimpina sau rezolva multe din grijile noastre cotidiene, dandu-le un sens, facilitand constientizarea fenomenelor si proceselor psihice interioare si al actiunilor/activitatilor din spatiul social asupra organismului uman si nu in ultimul rand contribuind la combaterea maladiei secolului - STRESUL prin campaniile de informare.

psiholog scolar, prof. Georgeta Raduta

Tema propusa spre dezbatere de revista ,,The One Magazine", luna iulie-august 2009 : Rivalitatea dintre femei

Rivalitatea intre femei???? E ceva normal! Asa cum exista selectia speciilor pe cale naturala, de ce nu s-ar aplica aceiasi teorie si la femei? Nu ca ele, dragele, nu ar fi tot fiinte, dar mai sunt dotate si cu cognitie, intuitie, instincte, telepatie si alte capacitati paranormale, deprinderi inascute materne si altele dobandite in relatiile cu celelalte sau ceilalti. Nu suntem unice pe aceasta planeta ca sa fim rivale numai intre noi femeile. Traim intr-o lume a barbatiilor care pot fi si ei rivalii nostri. De ce nu? Stiu ca ma aprobati si ca acceptati ca putem fii in competitie sau rivalitate si cu barbatii (de exemplu: de ce numai barbatii se cred competenti in functii de conducere si cred femeile ca fiind sexul slab si mai putin apte pentru condus un autovehicul, manageriat sau alte functii de conducere de exemplu?) ,,Rivalitatea dintre femei si barbati - o provocare permanenta?" Dar asta poate constitui un alt subiect pentru alte numere ale revistei. Sa revin la subiectul propus. De ce tocmai cu semenele noastre suntem in diverse dispute, conflicte de interese, certuri, hartuiri psihologice, adversitate etc.? Pai suntem, ca nu pot fi toate in acesta viata - roz! S-au inventat si tonuri de gri, tocmai pentru a echilibra balanta. Nu traim intr-o lume perfecta, deoarece ar fi deja fictiune, ceva ireal. Si lumea povestilor contine tonuri de roz si tonuri de gri, alaturi de celelalte palete cromatice. Eu vad ca normale aceste ,,rivalitati", mai ales cand la serviciu esti in permanenta competitie pentru a te valoriza in fata celorlalti/celorlalte, cand unele dintre femei au un partener stabil sau sot, o familie, copii iar altele nu au (sau ceea ce si-au dorit si nu au primit de la viata), cand starea sanatatii unora este grav afectata (temporar sau pentru o perioada mai mare de timp) si a altora nu, cand nivelul material si al cunostintelor in domeniul profesional sunt in continuu progres, cand amanta isi doreste sotul alteia numai pentru ea, cand actuala sefa nu vrea sa cedeze locul alteia cu aceleasi competente in domeniu sau sa conceapa ca functia e trecatoare ... Si se poate observa cu ochiul liber (fara a fi un bun psiholog) ca cele mai hartuite psihologic, agresate fizic sau verbal, barfite sunt cele carora le merge cel mai bine in viata, nu au probleme in general, au o stabilitate financiara si familiala, sunt in pas cu moda si ultimile tendinte din cosmetica si ingrijiri corporale, au o masina personala pe care o si conduc sau nu si multe, multe altele. Fara toate acestea (binele vs. rau, obiectivism vs. subiectivism, prietene vs. dusmance, aptitudini personale vs. lipsa acestora, calitati vs. defecte) nu ar exista acel echilibru in viata fiecaruia, echilibru necesar in asigurarea homeostaziei interne (insight-ul nostru sufletesc) cu mediul extern bazat pe relationare sociala interpersonala si a unei vieti personale active, din care monotonia nici ca ar face parte vreodata. Nu toate femeile suntem la fel, pentru ca nu suntem copii xerox! Asa cum psihologia evidentiaza conceptul de baza ca ,,personalitatea" este unica si originala, iar sistemul personalitatii este un complex de insusiri psihice individuale - se confirma deci ca reprezentantii sexului feminin sau masculin sunt diferiti, inegali in dezvoltarea proceselor psihice, al activitatii umane in general. Femeile au fost , sunt si vor fi rivale atata timp cat exista si viata pe Pamant! Foarte simplu. Divergente vor fi permanent pentru ca toate femeile gandesc diferit despre acelasi subiect, aceiasi tema, acelasi lucru sau il pot face diferit fata de altele, unele pot opina diferit de altele, unele sunt extravertite si comunica liber, deschis lamurind o situatie incerta altele introvertite, inchise in ele, necomunicative si care nu vor sa impartaseasca parerea personala celorlalti, unele reusesc in viata pe sistemul ,,pile si relatii' iar altele isi castiga un statut socio-profesional prin forte proprii, unele au reactii metabolice rapide altele nu sau starea de sanatate deficitara predispune spre ingrasare sau slabire si in concluzie unele sunt grase si altele slabe (iar cele grase sau cele scheletice sunt de obicei complexate) si sirul exemplelor legate de cauzele rivalitatii intre femei poate continua. Altele norocoase pot avea ceea ce altele nici nu au putut obtine vreodata! Asta-i viata adevarata, bazata pe coexistenta cu rivalitatea sau lipsa ei, cu tot ce e bine sau e rau, cu tot ce e frumos sau urat! Si competitia, ,,sora" cu rivalitatea nu poate duce intre femeile din ziua de azi decat la acea selectie de care vorbeam la inceput, selectie care poate confirma de-a lungul timpului valoarea si nonvaloarea, maiestria si capacitatile intr-un domeniu sau lipsa acesteia/acestora dar si imaginile sociale reale ale acestor femei reflectate si generate de colectivul de colegi sau cercul de prieteni, anturajul, familiile fiecareia. Rivalitatea creaza starea de normalitate! Dar sa nu devenim vesnic puse pe sustinerea rivalitatii intre femei, pentru ca am risca sa devenim solitare pentru mult timp! Trebuie doar sa acceptam ca si rivalitatea alaturi de criza financiara, criza politica si criza de timp din perioada actuala ne urmaresc ca o singura umbra, indeaproape.